Transilvania 

Despre etnografia maghiarilor din Romania I

Una din particularitatile comune, demne de remarcat, ale zonelor etnografice si grupurilor de sate cu populatie maghiara din Transilvania – explicabila prin situatia particulara etno-geografica (relief variat, traiul alaturi sau printre locuitorii romani sau de alte nationalitati) – este pastrarea traditiei, iar cealalta varietatea si multitudinea culorilor locale. Astfel se explica  de ce inca de la inceputul cercetarii etnografice, de mai bine de un secol, aceste zone sunt studiate cu deosebita atentie. Lucrarile unor cercetatori remarcabili ai culturii populare maghiare, cum ar fi: Laszlo Kovary, Balazs Orban, Janos Kriza, Jozsef Huszak, Antal Herman, Janos Janko, Gabor Szinte, Istvan Gyorffy, Karoly Viski, Zsigmond Szendrey sau Bela Bartok, pornesc de la aceste premise sau se concentreaza asupra acestor zone. Intre cele doua razboaie mondiale traditiile de cercetare au fost continuate si de alti specialisti, care, pe langa preocuparile lor de baza au aborat si aceste domenii: Lajos Kelemen, Endre Orosz, Marton Roska, Rezso Haaz, Geza Vamszer, Attila Szabo T., Laszlo Debreczeni.

Trecerea in revista ar fi deficitara si in multe privinte de neinteles fara o orientare sumara, prealabila asupra situatiei geografice a elementului etno-maghiar traiesc izolate, particularitatile etnografice nu pot fi deci intelese fara cunoasterea mediului etnic. Etnografia nationalitatii maghiare din Romania este capul locului determinata de faptul ca satele si zonele locuite de maghiari se invecineaza cu zone romanesti sau, mai mult chiar, in cele mai multe zone sau grupuri de sate locuitorii maghiari traiesc la un loc cu romani, germani, sarbi s.a.

Cercetatorul culturii populare a maghiarilor din Romania trebuie sa tina cont inainte de toate, mai ales in cazul trasaturilor locale, de influenta intinselor zone etnografice romanesti, cum ar fi: in Carpatii Rasariteni – Bucovina sau Vrancea, in Carpatii Meridionali – Muntenia si Oltenia, respectiv Caras-Severin, Hateg, Sibiu, Padureni si Fagaras, mai la nord Gurghiu, Nasaud, Lapus, Maramures, iar la apus Faget, Bihor, Tara Motilor si Zarand. Literatura de specialitate dispune date valoroase, potrivite pentru cercetarea comparata a particularitatilor etnografice ale acestor importante zone etnografice romanesti. Cultura populara a unor grupuri de sate cu populatie maghiara a fost vizibil influentata de apropierea unor zone cu populatie romaneasca si saseasca, cum ar fi, de pilda, Tarnava Mare, Bistrita sau Tara Barsei. Dintre zonele etnografice locuite in comun de romani, maghiari, germani si alte nationalitati se remarca vestul Banatului, Campia Transilvaniei si o seama de grupuri de sate.

Schimbul sistematic de produse dintre tinuturi, zone, grupuri de sate, sate cu conditii de dezvolvtare diferite , in care un rol atat de important l-au avut targurile, se asocia si cu schimbul cultural, favorizand constiinta destinului comun al taranilor indiferent de nationalitate. Aceste multiple legaturi, precum si convietuirea pasnica si furtunoasa, practica zilnica au determinat imprumuturi interetnice a caror studiere este fara indoiala o sarcina importanta a cercetarii etnografice de la noi, care, potrivit importantei sale stiintifice, necesita o pregatire emeinica si o abordare multilaterala. Intrucat una dintre premisele cercetarii stiintifice a influentelor reciproce este cunoasterea cat mai amanuntita a trasaturilor etnografice specifice etniilor participante la schimbul cultural, cercetarea etnografica indeplineste si in aceasta privinta o importanta obligatie prin cunoasterea etnografiei nationalitatii maghiare ori a diferitelor sale grupuri.

Maghiarii din Romania – ca urmare a disperarii lor teritoriale in regiunile romanesti sus amintite, a asezarii lor pe vai despartie de munti si, in safarsit, a variatelor conditii geografice si istorice – se caraceterizeaza prtintr-o varianta compartimentare a culturii lor populare.

La asezarea pe aceste meleaguri, locuitorii pustei, a caror ocupatie principala era cresterea vitelori mari, pescuitul si vanatoarea, au cautat si aici terenurile care favorizau continuarea acestor indeletniciri: intinderile de ses, vaile largi, respectiv depresiunile intramontane, pana sus, la marginea zonei padurilor de fag si brad. Asa au luat nastere: 1. Grupurile de sate din „Partium”, de la hotarele sesului, peste Meses, Piatra Craiului, zona Satmar, Crasna, Carei, valea Erului, Salaj, valea inferioara a Crisului Repede si a Crisului Negru, zona Salonta, grupul satelor din Baia mare etc.; 2. Grupurile fostelor sate iobagesti din Transilvania (de pe vaile Somesului Mare, Borsa, Muresul inferior si superior, Tarnava Mica, Calata din Campia Transilvaniei, Sacele, Scaunul Aries s.a.) 3. Asa-numitele „scaune” ale secuilor graniceri, situate in depresiuni si vai (Odorhei, zona Ocnelor, Gheorgheni, Casin, etc.); 4. Grupurile de asezari ceangaiesti roite (Ghimes, valea Trotusului si a Siretului). Multe trasaturi originale prezinta unele asezari razlete, cu ocupatii particulare ori privilegiate in trecut (Trascau, Sic, Cojocna, Targu Lapus, Jeica, Sacadat, Halmeag, etc.). Chiar si denumirile populare maghiare date unor zone ofera indicii asupra situarii particulare a grupurilor de sate mai sus amintite, asupra construirii lor si astfel – indirect- asupra modului de viata traditional al locuitorilor, ceea ce a determinat si intreaga lor cultura populara.

Daca aceasta schita asupra etnografiei maghiarilor din Romania va completa cu cateva trasaturi fresca etnografiei intregii tari, daca va putea fi utilizata ca un sistem de coordonate orientative la realizarea unei sinteze a etnografiei maghiare din Romania, la indicarea sarcinilor viitoare ale cercetarii si la integrarea noilor rezultate intr-un tot, servind acelasi timp ca indreptar medtodic de raspandire a cunostintelor, s-ar obtine mult mai mult decat si-a propus autorul in legatura cu aceasta modesta lucrare.

Related posts